În situația actuală, când numărul dosarelor în instanțele din România este într-o permanentă creștere, ar fi logic ca justițiabilii să apeleze la mediatori. Și totuși nu o fac. De ce!? Opinia mea este că din lipsă de informare, oamenii nu știu că există și așa ceva. Nu au încredere. Mai mult, medierea suferă de o lipsă acută de promovare precum și de sprijin de la autorități.
La sfârșitul lui iunie 2026 în România erau înregistrate aproape 2.400.000 de dosare în toate fazele de judecată. Conform CSM, cifra este cu 11% mai mare decât anul trecut. Aceasta în condițiile în care există deja un deficit de peste 800 de judecători și 4.900 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorilor. Sunt explicabile așadar termenle rare și îndelungate care se dau din partea instanțelor.
Sursa: CSM: Volumul dosarelor din instanță este cu 11% mai mare decât anul trecut
Opinia mea însă este aceea că motivul dominant este lipsa de educație juridică, lipsește încă acea cultură de rezolvare a conflictelor, litigiilor, disputelor prin mijloace amiabile. Românilor le lipsește mentalitatea. Astfel, ceea ce „dincolo” (adică în Occident – SUA, Anglia, Franța…) pare firesc și se folosește de ani de zile, aici este așa, un fel de ceva, nimeni nu știe ce și cum. Inspiră mai degrabă teama de taxe ascunse și de treabă care nu este legală, poate fi oricând anulată. Pe scurt, lipsa de încredere, se bănuiește a fi mai mult un mijloc prin care statul a pregătit o nouă metodă de stoarcere de bani.
O manifestare a lipsei de educație juridică este și faptul că se intră în niște situații limită personale din care nu știu cum să mai iese. Și se afundă tot mai mult și caută disperați soluții, atunci descoperă noțiunea de mediator și are impresia că acesta oferă soluții minune!
Medierea nu obligă pe nimeni și nu face minuni…
Unii oamenii apelează la mediator din disperare, dar acesta nu poate să le ofere soluții miraculoase la situații în care singuri au intrat și nu sunt alternative de ieșire decât conformarea. Tot căutând și căutând descoperă și jobul acesta. Aha, își zic ei, poate rezolv problema mea… De exemplu, câteva situații tipice la care nu am soluții și pentru care pierd timp dând explicații. Dar nu pot face nimic.
- Împrumuturi care nu se mai pot recupera pentru că nu există dovezi, sunt bani dați pe ochi frumoși cum se spune. O măsură de protecție financiară elementară este ca atunci când plătești ceva să ceri o chitanță, o factură. Dacă dai un împrumut cuiva să faci un act, să ai martori, să te asiguri că există dovezi certe că ai dat acei bani cu împrumut!
- Semnarea unor contracte și neînțelegerea clauzelor acestora, de exemplu am avut chiar mai multe cazuri în care au semnat contracte de telefonie pe doi ani și ei s-au portat în altă rețea. Abia atunci înțeleg că sunt obligați să rămână în rețea sau plătesc penalitățile de anulare a contractului. E vorba de oameni simpli pentru care o chetuială de 10 euro lunar înseamnă ceva. E ciudat, să nu-nțelegi forța unui contract pe care ți l-ai însușit… Ei cred că un mediator poate determina Orange sau Vodafone să-i lase să plece așa, fără penalități…
- Partaj de bunuri comune, anumite secvențe care pe mine mă exasperează și mă consumă. Sincer. Adică sunt cupluri care se ceartă pentru chestiuni elementare, noțiuni de bun simț. De exemplu, banii intrați în casă din salariu sunt bunuri comune, ai amândurora, doar dacă se dovedește că una din părți nu vrea să muncească revine mai mult celeillalte! Sau dacă femeia stă acasă și are grijă de copii, nu înseamnă că ea nu are dreptul la bunuri, că n-a făcut nimic în căsnicie, că nu și-a adus contribuția la bunăstarea familiei. Sincer, uneori sunt chiar revolltat când sunt apelat să intervin și să rezolv. Absurd!
Sunt situații absurde la care sunt chestionat telefonic, mi se cere ajutorul. Sincer, deși în sinea mea mă cam enervează, că ajungi la mine să ceri o soluție la o situație din care nu mai poți ieși, mă străduiesc să răspund.
Încerc să explic situația deși pentru mine este o pierdere de vreme, realizez că nu de mediator are nevoie. Dar încerc să promovez medierea, nu știu însă cât de mult reușesc…
Și totuși, oamenii vor fi obligați să apeleze la mediatori!
Despre obligativitatea nedierii s-a scris foarte mult. S-a încercat să se introducă ceva și la noi, era vorba de obligativitatea de a te informa că există și medierea. A fost însă un scandal imens iar prevederea a fost declarată neconstituțională.
Legea 192/2006, cea care reglementează medierea și organizarea profesiei de mediator a fost interpretată diferit de către instanțele din România. Partea cea mai interesantă a fost că oamenii divorțau pur și simplu dacă mergeau la mediator. A fost nevoie de intervenția ICCJ pentru ca divorțul prin mediere să nu mai fie acceptat. (Vezi Divorțul prin mediere a fost interzis).
Și totuși, ceea ce în alte țări se poate, trebuie să se poată și la noi. Mai ales că, acum, justiția este sub presiune din cauza numărului mare de dosare. Liviu Odagiu – președintele CSM – spunea recent că va trebui să acceptăm că nu toate cauzele trebuie să fie judecate, ci o parte din ele să fie rezolvate la mediatori. În acest sens anunța deja măsuri care vor fi luate începând cu toamna lui 2026. (Vezi Nevoia de mediatori și avantajele medierii)
Mă aștept așadar ca de îndată ce climatul politic se va liniști oarecum, să fie adoptate unele modificări de legi, hotărâri, ordonanțe, nu-mi dau seama ce dar se va face. Indiferent dacă va fi guvern stabil sau nu, curând sau mai târziu, parlamentul va fi nevoit să adopte măsurile acestea. Pe lângă aceste acte normative vor fi introduse și măsuri mai simple de stimulare-promovare a medierii în rândul justițiabililor. Câteva sunt expuse mai jos.
Mijloace simple de stimulare a medierii
Cum se poate combate lipsa de încredere și stimularea oamenilor să apeleze la serviciile unui birou de mediator? Simplu. Dacă chiar se dorește degrevarea instanțelor, atunci ar putea fi luate în considerare următoarele:
- Recomandare la primul termen: judecătorul ar trebui să le spună părților ceva de genul: „Știți că vă puteți rezolva litigiul pe cale amiabilă prin intermediul medierii? Nu vreți să vă alegeți un birou de mediator? Este un tablou în hol de unde puteți lua datele de contact!” Oamenii ar prinde curaj, căci (probabil) cea mai mare teamă a lor este că un acord de mediere nu are valoare juridică și se vor trezi peste un timp cu aceleași probleme…
- Grefiera să le înmâneze un pliant care prezintă avantajele medierii. Eu aș merge și mai departe, aș face ca încă de la biroul de registratură, atunci când se depune cererea de chemare în judecată să fie atenționate părțile că medierea este o soluție perfect legală.
- Susținerea unor centre de informare; Adică în sediul fiecărui palat de justiție să existe un punct de informare, un birou, o persoană responsabilă cu informarea cetățenilor despre avantajele medierii. Îmi aduc aminte că la Curtea de Apel Timișoara, în anii trecuți, chiar s-au făcut pași pentru promovarea medierii. A existat un centru de informare în holul Palatului Dicasterial, iar mediatorii făceau practică la registratură și în centrul de informare. Da, asta a fost la Timișoara, dar nu am cunoștință de inițiative similare și în alte orașe. Nu spun că n-au fost.
- Stimularea financiară de către stat; întotdeauna oamenii sunt sensibili la bani. Dacă statul ar acorda facilități, de exemplu reducerea considerabilă a taxelor de timbru sau chiar eliminarea lor, respectiv o atitudine mai laxă în spețele unde sunt taxe de timbru consistente (partaje de exemplu). Bine, acest ultim aspect este mai ușor de zis decât de făcut, tocmai din cauza foamei de bani pe care o are statul acum.
Am convingerea că acestea, o parte sau chiar mai multe dintre cele expuse mai sus se vor întâmpla. Și vom intra și noi în rândul țărilor civilizate din acest punct de vedere. Oamenii vor fi stimulați și îndemnați să mai lase judecățile pentru orice fleac. Mda, sunt curios dacă merge și în România!?…
