Zeno Șuștac este un mediator foarte cunoscut. Este un expert în mediere și de fapt unul dintre cei care au o contribuție semnificativă la implementarea a tot ceea ce înseamnă mediere în România. Ziarul Adevărul a afirmat de mai multe ori că pacea, în Ucraina, nu va veni prea curând, iar la începutul lunii aprilie îl cita pe Zeno Șuștac.
Dincolo de afirmațiile acestui specialist, perfect adevărate dealtfel, îmi permit să fac și eu o comparație între ceea ce se întâmplă într-un cabinet de mediator și situația din Ucraina. Este un model reprezentat la scară redusă a tot ceea ce ține de instituția medierii.
Diferențe și identități la mediator vs conflictul din Ucraina
Zeno Șuștac expunea motivul pentru care procesul de mediere dintre Rusia și Ucraina a eșuat. Respectiv acela că negociatorii aveau mandate limitate. Altfel spus nu la negocierile din Turcia nu erau cei care trebuiau să negocieze. Spre deosebire, în viața de jos, a oamenilor obișnuiți, situația este și mai dramatică. Negocierea este imposibilă din start dacă în biroul de mediato părțile nu sunt prezente. Desigur, fiecare dintre acestea poate fi reprezentată de un avocat.
Se spunea în articolul citat mai sus că Turcia ar putea fi un bun mediator. Nu știu dacă este opinia expertului în mediere sau aparține autorului articolului. Cred însă că afirmația nu este foarte adevărată, sau cel puțin exprimarea este nefericită.
Un mediator este și trebuie să fie imparțial
Cred că aceasta este principala cauză pentru care medierea prin Turcia este sortită eșecului. Dincolo de faptul că oricum, în acest moment, nici nu se pune problema. Cele două părți nu sunt dispuse la concesii. Ce sens ar avea o negociere, nici Rusia nici Ucraina nu au ajuns în acel punct critic în care să-și dorească un mediator.
Iar în ceea ce privește Turcia, opinia mea personală, văzută de aici din Timișoara, departe de conflict, este că în Bosfor nu va avea loc niciun proces de pace. Nu cred în așa ceva. Explicația este simplă și vine din subtitlul de mai sus. Turcia nu este dezinteresată. Turcia nu poate fi mediator, chiar dacă acesteia i-ar conveni de minune să se oprească războiul.
La fel ca în viața domestică, să zicem așa, aceasta a cetățenilor de rând, pentru ca o mediere să existe, cele două părți trebuie să-și dorească stingerea conflictului juridic. Faceți dvs analogia cu teatrul de operațiuni. În viața noastră, de la firul ierbii, din practică vă spun, părțile vor veni la mediator doar când sunt pregătite. Când consideră că orice altă soluție este o pierdere de vreme. Și de bani. Și nici nu oferă un rezultat satisfăcător.
În viața de zi cu zi, dacă ne referim la un cuplu care divorțează, la o infracțiune pentru care există calea de împăcare… trebuie să fie amândouă părțile de acord. Altfel, nu există mediere. Și dacă se refuză negocierea sau este făcută în dorul lelii, ce rost mai are să pierzi vremea?
Medierea și negocierea presupun disponibilitate reciprocă
Acesta este principalul avantaj al unui cabinet de mediator comparativ cu decizia unui judecător. Faptul că medierea este o justiție paralelă. O realitate pe care un judecător s-ar putea să nu și-o poată imagina. Sau nu are cadru legal să o sugereze. În schimb, prin mediere, părțile pot stabili între ele ce înțelegere doresc.
Comparația cu conflictul din Ucraina este poate puțin forțată. În sensul că nicio dramă a unui cuplu din România, nici o infracțiune cu vătămare, nicio datorie neplătită nu echivalează cu drama a milioane de oameni. Care își peird casele și viețile. Însă, cinic vorbind, ceea ce se întâmplă acum se va termina la un moment dat. Va sfârși într-un fel sau altul prin semnarea unui tratat. Un model la scară mare a soluționării unui conflict prin mediere. Este inevitabil.
