Am găsit pe youtube un interviu cu mediatorul Adi Gavrilă, directorul general al „Centrului de Mediere din Craiova”. Despre condițiile jurnalistice de realizare a interviului nu vreau să vorbesc, căci am impresia că a fost „luat” de cineva de la Universul Juridic, dar nu-mi dau seama de cine și cu ce ocazie, cel mai probabil la vreo lansare de carte… Important este că redactorul scoate în evidență, cred că fără să vrea, tocmai câteva din racilele cu care este înconjurată profesia de mediator în România.
Trăim într-o societate ultrapresată de timp, iar în consecință cred că este o mare îndrăzneală, provocare sau chiar nerușinare să ai pretenția ca unei persoane interesate de esența procesului de mediere, de ceea ce face de fapt un mediator, să-i ceri să aștepte 20 de minute (atât durează interviul) pentru a afla o concluzie. Și care când crezi că va fi în sfârșit rostită să se termine materialul video! Mă rog, poate că esențele s-au spus mai înainte de finalul nefinalizat, ar fi de discutat asta căci totul este în funcție de ce așteptări ai…
Revenind la esențele profesiei de mediator, așa cum reies ele din ceea ce spunea directorul Centrului de Mediere de la Craiova, aș dori să vă subliniez eu, pe scurt, câteva dintre acestea. Știu că timpul este prețios pentru toți și trec direct în subiect.
Acum, în România, nu există un sistem de cuantificare a profesiei, de cât de utili sunt mediatorii în viața de zi cu zi, a reflectării acestora în procese, căci despre asta vorbim. Singurul instrument, discutabil am spune, este acela de informare la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, conform căruia, la nivelul lui 2014 exista un număr de aproximativ 2000 de cauze soluționate prin intermediul medierii. Alt sistem de evaluare a profesiei de mediator nu este, Gavrilă dixit.
E mult, e puțin? Analizați dvs. eficiența în condițiile în care în România există cam trei milioane de cauze pe rolul instanțelor, ori introducerea Legii 192/2006, cea care reglementează medierea și profesia de mediator a avut tocmai acest scop: descongestionarea instanțelor.
Apoi, Adi Gavrilă afirma la un moment dat că admiterea în profesia de mediator este prea facilă, că procentul de reușită la examenul de intrare este dacă nu 99%, cu siguranță peste 90 de procente. Mă rog, o fi vrut să spună că este exagerat de mare dar n-a zis, vă zic însă eu. Da, să obții atestatul de mediator a fost o chestie atât de banală încât numai cineva care nu dorea nu se făcea așa ceva. Totul era să urmezi un curs și să „suporți” un examen. Asta pentru că esența medierii erau cursurile de mediator! Acesta era schepsisul. Acum nu cred că mai e, căci dacă nu merge medierea nici cursanți nu mai sunt. Mă gândesc, dar nu bag mâna-n foc, nu se știe, apa, aerul și fraierul nu se termină niciodată…
Și mai sugera intervievatul că ar trebui urmat exemplul din avocatură, unde, la fel,a fost o perioadă când doar dacă nu aveai studii de drept n-aveai cum să devii avocat. Ar fi vrut el să mai spună că acum este al naibii de greu să devii avocat, dar a tăcut. L-o fi tras de mânecă „redactorul”, deși în film nu se vede …
Bun. Mai sus au fost doar câteva concluzii, extrase de mine după bunul meu plac. Cine vrea să știe mai multe despre profesia de mediator îl invit să vadă singur interviul, chiar să urmărească și acest site, căci am de gând să schimb multe în el. Încet, dar sigur!
