Legea medierii în România, respectiv Legea 192/2006, a fost publicată deja de 20 de ani. (Vezi Monitorul Oficial nr 441 din 22 mai 2006). Logic, am putea spune că ne-am putea forma deja o opinie, e bună, nu e bună, funcționează sau nu!? S-ar putea trage câteva concluzii despre profesia de mediator? Ei bine, dacă ținem cont cam de tot ce s-a întâmplat între timp, am putea spune că există deja o impresie.
Dacă este să fim sinceri, profesia de mediator, deocamdată cel puțin, se află într-una dintre cele mai critice perioade. Adică în moarte clinică. Sau, mai plastic, să folosim expresia fostului judecător Cristi Danileț referindu-se la cele două decenii de la apariția legii medierii: „Cred că am înțeles cu toții ce eșec a fost!”
Dacă este să fim sinceri, profesia de mediator, deocamdată cel puțin, se află într-una dintre cele mai critice perioade. Adică în moarte clinică. Sau, mai plastic, să folosim expresia fostului judecător Cristi Danileț referindu-se la cele două decenii de la apariția legii medierii: „Cred că am înțeles cu toții ce eșec a fost!”
Este medierea un eșec? Nu până la capăt
Judecând după cifre, eu zic că da, este un eșec. Dacă luăm în calcul atitudinea cetățenilor și a statului, la fel, totul indică un eșec. Vreau să spun eșec în comparație cu ce ar trebui să fie și cu ce este în alte părți ale lumii. Opinia mea este aceea că în loc să ne văităm, câți mediatori au fost autorizați și câte procese s-au finalizat prin mediere, ce teanc de dosare este pe capul judecătorilor, mai bine am încerca să promovăm această soluție. Să o explicăm și să o cultivăm.
De ce a stat medierea pe loc…
Da, așa este, prin 2014 se făceau peste 2000 de medieri, 2085 mai exact, coform afirmațiilor fostului judecător Cristi Dănileț în articolul despre mediere de pe G4Media. Tot el spunea, în același articol că în 2022 au fost înregistrate 216 medieri. Aceasta în timp ce pe rolul instanțelor se aflau ttei milioane de dosare. Dar, desigur, este vorba doar despre acelea care au ajuns în instanțe.
Celelalte, despre care Dănileț nu știe și nu sunt cuprinse în statistici se referă la medierile care nu au mai fost supuse instanțelor. Adică oamenii și-au rezolvat problema și nu s-au mai judecat. Câte sunt!? Greu de spus, numărul lor însă nu poate fi foarte mare; câteva sute sau chiar 1000-2000.
Ei bine, în martie 2025, publicam un articol despre întâlnirea mediatorilor de la Timișoara. în care spuneam despre cam câți mediatori mai sunt acum. Reiau informația esențială: În 2015, în Timiș era o bază de aproximativ 300 de mediatori autorizați în profesie, la începutul lui 2025 nu se știa de mai mult de douăzeci. De asemenea, la nivelul Bucureștiului scăderea era dramatică. În capitală se bănuia că sunt aproximativ 200 de mediatori iar în toată țara undeva între 500 și 600.
În opinia mea sunt trei cauze principale care blochează medierea:
- Lipsa unei mentalități populare care să favorizeze negocierea și compromisul. Abia în ultimii câțiva ani edicația juridică a devenit disciplină obligatorie în școli. Acum, problema va fi rafinarea procesului de educare în acest sens. Altfel, medierea nu ajunge la oameni, aceștia nu iau cunoștință de avantajele unui birou de mediator și vor merge în continuare din proces în proces. Și recurgerea la instanța judecătorească nu va fi soluția agreată pentru că e mai bună, ci pentru că justițiabilii nu cunosc alta.
- O altă piedică în promovarea medierii a fost viziunea avocaților asupra acestei profesii. Mediatorul a fost văzut mereu ca un concurent la o piață. A existat mereu o atitudine de frânare, iar avocații din parlament, cei care au făcut mereu ajustările legislative, le-au făcut în beneficiul profesiei lor, în detrimentul medierii și până la urmă al cetățeanului.
- A treia cauză este propria vinovăție. Prin însăși mecanismele sale de coordonare a profesiei, corpul mediatorilor din România dovedește că (încă) nu a reușit să fie dedicat justițiabililor. Probabil că la fundamentul acestora stă chiar inerția. Am observat cum, acum, la ultimele alegeri din Consiliul de Mediere, alegeri care mie mi s-au părut onorabile și corecte, câteva reclamații au reușit să zdruncine tot eșafodul. Practic să pună pe butuci toată activitatea consiliului. Eu nu vreau să acuz sau să apăr, dar în trecut autorizările d emediatori mi s-au părut a fi o fabrică de bani. Și totul a explodat în cele din urmă. În fine, probabil voi reveni pe această temă.
Mediatorii n-au cine știe ce de lucru dar au idei de dezvoltare…
La nivelul județului Timiș, ultimele date de pe tabloul mediatorilor arată că încă mai sunt „în exercițiu” un număr de 21 de mediatori. Desigur, numărul or este dramatic redus, dar nu voi insista pe acest subiect, acum. Care ar fi metodele de dezvoltare a medierii în România? Și implicit de degrevare a instanțelor…
Cred că singura metodă care funcționează rapid, care promovează și care dezvoltă orice este stimularea financiară. Dar mai sunt și cele de substanță, dacă le pot spune așa. Pentru că nu se poate cere unui adult de 40 de ani care se află în proces de divorț, într-o dispută de vecinătate sau orice altceva, să negocieze, să facă un compromis, este nevoie de sădirea germenilro de mult mai timpuriu. Din școală. Las mai jos câteva idei…
- Medierea școlară (Peer Mediation): În țări precum Marea Britanie sau Olanda, copiii sunt învățați de mici să își rezolve conflictele din curtea școlii prin „mediatori-elevi” (colegi de-ai lor instruiți mini-mediatori). Ei învață de la 10 ani diferența dintre compromis și consens. La noi, conflictul în școală se tranșează încă prin intervenția autoritară a profesorului, scăderea notei la purtare sau „chemarea părinților”. Nimeni nu învață negocierea. Vezi What is Peer Mediation?
- Educația juridică și civică timpurie: Introducerea în programa școlară a unor noțiuni practice de gestionare a conflictelor, nu doar memorarea unor legi sau drepturi abstracte.
- Taxe de timbru mai mari pentru procese: Justiția în România este, în multe aspecte, relativ ieftină pentru cetățeanul de rând. Dacă taxele de timbru pentru litigiile patrimoniale lungi ar fi fost semnificativ mai mari, iar alegerea medierii ar fi adus o scutire totală sau o returnare masivă a acestor taxe, pragmatismul economic ar învinge mândria de a te judeca. Pentru că statul român a încercat să impună medierea, deși este de discutat și sub acest aspect într-un articol viitor.
- Sancțiuni pentru „litigiu cu rea-credință”: În sistemele occidentale, dacă o parte refuză nejustificat o ofertă rezonabilă de mediere și insistă să meargă în instanță, judecătorul o poate obliga la plata tuturor cheltuielilor de judecată, chiar dacă, tehnic, câștigă procesul. Acest lucru descurajează ambițiile pur orgolioase.
- Birouri de mediere direct în palatele de ustiție: Cetățeanul care merge să depună o acțiune ar trebui să treacă fizic pe lângă un birou de mediere gratuită, integrat în clădirea instanței. La Timișoara a fost o astfel de acțiune cu un fel de chioșc de informare în anii trecuți, nu știu dacă și în alte curți de apel. Oamenii vedeau biroul și întrebau. Când vezi mediatorul că este acolo, în inima sistemului, orice cetățean va căpăta încredere.
- Cooptarea magistraților și avocaților ca aliați: Judecătorii ar fi trebuit stimulați profesional (prin indicatori de performanță) să trimită cauzele spre mediere în timpul primei înfățișări. Când un judecător îți spune: „Vă recomand să mergeți la camera 12 pentru o ședință gratuită de 2 ore, s-ar putea să plecați acasă cu problema rezolvată azi”, impactul psihologic este uriaș. Mă rog, probabil exagerez eu, dar sper că ați prins ideea.
Probabil (sigur!) că mai sunt soluții. Eu cred că oamenii care-și cunosc interesele și au aflat despre avantajele medierii, vor apela la această metodă alternativă. Vor (re)descoperi că un birou de mediator va fi, în cele mai multe situații, mai avantajos decât un proces.
Citește și
- Cristi Dănileț despre degrevarea judecătorilor prin mediere
- JAMS – organizație de rezolvare alternativă a disputelor încă din 1979! JAMS oferă mediere încă de atunci…
