Profesia de mediator va renaște de la Timișoara!? Deocamdată este criză…

intalnire mediatori la Timișoara in 2025
Intalnirea mediatorilor de la Timișoara din martie 2025

La sfârșitul lui martie părea că profesia de mediator intră pe un trend ascendent. Ramona Mocian sosise la Timișoara și s-a întâlnit cu mediatorii din Timiș. Era un prim contact „la firul ierbii” al celei care conducea Consiliul de Mediere. O misiune ingrată de a scoate la lumină profesia din tenebrele în care ajunsese.

servicii freelancer webadmin, SEO, copywriting

Ca să fiu sincer, planurile dumneaei aduceau o notă de logic și firesc. Și nu se puteau face (nu se pot nici acum) fără o conducere a Consiliului aleasă în mod democratic de către mediatori. Nu o conducere de avarie, ceea ce reprezenta Ramona Mocian la momentul respectiv.

Medierea, mă rog, conducerea profesiei ca instituție, ajunsese în primăvara lui 2025 la nivelul unor vagabonzi: conturi blocate și datorii, dosare „aruncate” într-o cameră, totul vraiște din orice punct de vedere ai privi situația. Consiliul de mediere era implicat în tot felul de procese, conducerea era contestată, era un circ întreg. Mi-aduc aminte că am tot cerut o factură, o chitanță în schimbul taxei anuale profesionale pe care am plătit-o. Nici în ziua de azi n-am primit-o. Era un haos total, chiar și acum este o nebuloasă…

Ramona Mocian, în opinia mea, și-a asumat rolul de a mișca totul din loc. De a repune corpul profesional al mediatorilor pe un loc pe care-l merită această profesie. Profesioniști care, în România, nu sunt nici pe departe la nivelul celor care fac mediere în alte state europene.

Impresia mea este că s-au făcut bani din formarea de mediatori, din cursuri de perfecționare, dar nimeni (sau prea puțini) nu s-a preocupat de profesie în sine. În fine…

Numărul de mediatori, incert. Obiective îndrăznețe?

Dacă în 2015, în Timiș era o bază de aproximativ 300 de mediatori autorizați în profesie, în primăvară nu se știa de mai mult de douăzeci. De asemenea, la nivelul Bucureștiului scăderea era dramatică. În capitală se bănuia că sunt aproximativ 200 de mediatori iar în toată țara undeva între 500 și 600.

Nimeni nu știa nimic cu exactitate.

În aceste condiții de nesiguranță, Ramona Mocian spunea în primăvara lui 2025 la Timișoara: „Includerea Consililului de Mediere din România în Rețeaua Judiciară Europeană este un mare pas. Ar mai trebui un registru național al contractelor de mediere și am putea spune că suntem pe un drum bun.”

Ramona Mocian - președinte Consiliul de Mediere
Ramona Mocian – președinte Consiliu de Mediere

Ramona Mocian la întâlnirea mediatorilor de la Timișoara:

Nu trebuie să fim vocali, nu trebuie să fim mii, dar atâția câți suntem să fim dedicați profesiei. Omul când vine la noi să știe că va primi o soluție!

Obiectivul imediat al consiliului de mediere: alegeri

Principalul deziderat era organizarea de alegeri pentru a avea legitimitate. Iar ca să faci asta aveai nevoie, în primul rând, de actualizarea tablourilor de mediatori. Să se știe cu ce se pleacă la drum, cine mai profesează, cine ar dori să revină. O situație exactă era cerută inclusiv de curțile de apel din țară.

Practic, toată lumea avea nevoie de o sinteză, de un punct de plecare. Eu nu m-aș fi băgat în asta, sincer, e nevoie de timp, de putere de a te certa. Dosarele inerente, actele, contabilitatea, totul fusese practic luat pe persoană fizică. Așadar, era o situație pe care, o singură persoană și câțiva voluntari, au început să o reconstruiască.

Noile alegeri au fost stabilite pentru 6 septembrie. Astfel, la un sistem de vot online, dintr-un total de 4.330 de votanți eligibili au votat 503. Un procent de participare de 11,62%. S-a constituit un nou Consiliu de Mediere dar alegerile au fost contestate de vătre câțiva mediatori din București și s-a ajuns în instanță. Efectul este acela că activitatea noului CM a fost blocată începând cu data de 27 octombrie, până la soluționarea pe fond a procesului intentat de contestatari.

În fine, la ora când scriu nu se cunosc rezultatele dezbaterii judecătorești, nu pot să spun nimic pentru că totul este o ceață. Cert este că nu avem un CM valid și care să lucreze pentru mediatori. Teoretic, consiliul ar fi trebuit să fie condus de echipa Ramonei Mocian, aceasta a primit cele mai multe voturi, respectiv 338.

Timisoara intalnire mediatori din Timis, Arad si Caras Severin
Timisoara, martie 2025: intalnire mediatori din Timis, Arad si Caras Severin

Medierea – sub presiune politică

De parcă n-ar fi fost suficiente problemele pe care și le fac singuri mediatorii, profesia este atacată și de către mediul politic. Astfel, așa numitele partide de opoziție (AUR, POT și POS) au depus un proiect de lege prin care se doresc modificări ale legii care reglementează funcționarea și statutul mediatorilor (Legea 192 din 2006) și cea care reglementează modul de funcționare al avocaților, respectiv Legea 51/1995.

Propunerea legislativă urmărește ca avocații să fie mediatori de drept. Adică dobândirea statului de avocat să implice și calitatea de mediator, fără a urma o pregătire specială.

Proiectul de lege a primit aviz favorabil în comisia juridică a Senatului și urmează a fi dezbătut de camera Deputaților care este forul decizional.

Dacă ar fi să ne luăm după modul în care fucționează politica românească, proiectul de lege cu modificările amintite, ar fi trebuit respins de coaliție. Teoretic, căci în România nu prea au loc dezbateri serioase pe vreo lege. În general dezbaterile (dacă sunt) se fac pe repede înainte și se aplică după principiul că dacă e al opoziției se respinge, fără discuții!

În acest caz, însă, proiectul a trecut de Senat. Opoziția la proiect a fost practic inexistentă. De ce s-au schimbat obiceiurile parlamentarilor!? Păi, tocmai că nu s-au schimbat. În toate partidele sunt avocați care preferă acest avantaj pentru profesia lor. Este ceva ce va uni întotdeauna politicienii, adică accesul la privilegii nu trebuie îngrădit. Este opinia mea despre politică. În altă ordine de idei și revenind la mediere, trebuie spus că și până acum avocații puteau deveni mediatori după parcurgerea unei pregătiri specifice.

» Comunicat de presă al Consiliului de Mediere referitor la proiectul legislativ de transformare a avocaților în mediatori de drept

Viitorul profesiei de mediator?

Ideea ca avocații să devină mediatori fără a urma cursuri de pregătire specializată a atras protestul CM, care a emis un comunicat de presă. Dar nu numai, protestele au început să apară și în diferite publicații online. Eu, acum, nu-mi dau seama ce va urma. Apoi, este greu de spus dacă va crește apetitul oamenilor pentru soluționarea alternativă a conflictelor, respectiv prin mediere. Adică dacă mă întrebați pe mine, nu cred că un avocat va reuși mai bine să promoveze medierea…

Opinia mea este că nici pentru avocați și nici pentru mediatori nu va fi un impuls de creștere a numărului de clienți. Justițiabilii vor apela la procese sau acorduri de mediere cam tot ca și până acum. Singura modalitate de reducere a numărului de procese prin creșterea numărului de medieri, va rămâne tot educația și apetitul spre comunicare.

În ceea ce pivește degrevarea instanțelor de numărul mare de dosare, cred că asta cu avocații și dobândirea calității de mediator este doar o frecție la un picior de lemn. Legislativul și guvernul trebuie să ia alte măsuri.

Despre ce se va întâmpla în continuare voi reveni într-un articol viitor.

Despre Bitea Matei Articolele 40
Matei Bîtea - Creatorul revistei; Un ziarist absolut independent, cu studii juridice...