Consiliul Superior al Magistraturii a trimis ministrului Justiției un set de propuneri pentru îmbunătățirea legilor justiției. Printre ele se află și stimularea profesiei de mediator. Dacă studiem documentul respectiv – pe care-l puteți găsi (și) pe site-ul UNBR – vom observa că sunt sugestii de bun simț. Izvorâte din practica judiciară și în legătură cu care ne-am putea întreba de ce nu au fost implementate până acum?
Este adevărat că și avocații sunt invitați să-și transmită observațiile și propunerile. Totul capătă un sens, respectiv că la „firul ierbii” există soluții. Dar de ce apar aceste soluții doar în situațiile de criză? Eh, asta-i altă poveste și foarte probabil că se află fixată în gena poporului. Să revenim însă la profesia de mediator, la ideile de revigorare a acesteia.
Încurajarea mijloacelor alternative de soluționare a litigiilor
Ei da, trimiterea justițiabililor către alternative la procesele în instanță, găsirea unor soluții legislative de încurajare a acestora se face (în primul rînd) prin stimulente financiare. Desigur că referirea se face (și) la birourile de mediatori. Iar soluțiile sunt aceleași care au mai fost. Respectiv restituirea parțială sau integrală a taxei judiciare de timbru! Așa a fost legea medierii în faza sa originală și originară. Însă, foametea guvernelor anterioare aproape că au golit de conținut avantajele aceastei legi.
Cu toate acestea, chiar și la ora actuală medierea este o soluție alternativă mai ieftină decât procedura judiciară. De exemplu, la spețele unde litigiul se rezolvă la mediator și se referă la transferul de proprietate taxa de timbru se restituie în proporție de 50%. Vezi exemplu de calcul la un divorț cu partaj.
Deci, dacă așa stau lucrurile, ce a lipsit totuși medierii ca să fie „mai frecventabilă” de către justițiabili? Exact ce am spus mai sus: încurajarea! În general vorbind, când se făcea referire la profesia de mediator tonul era în general unul peiorativ. De ce? Dintr-o logică simplă, medierea este o soluție alternativă mai ieftină, ceea ce induce (teoretic cel puțin) o migrare a clienților.
Trebuie să spun însă că mediatorii nu s-au „bucurat” de același tratament în toată țara. De exemplu, între Corpul Profesional al Mediatorilor Timiș și Curtea de Apel Timișoara a existat o colaborare. Însă doar cu o floare (și aceasta fără lumină destulă) grădina nu se-nverzește.
Colectarea probelor de către avocați
Aceasta ar fi și ea o metodă de degrevare a instanțelor și – după cum rezultă din adresa CSM adresată Ministerului Justiției – ar fi pretabilă la reducerea sau eliminarea taxelor judiciare de timbru. Ce înseamnă această procedură? Practic este ceva asemănător cu ceea ce vedeți în filme, că avocații adună probele și le supun instanței de judecată. Chestiunea este valabilă pentru sistemul de drept anglo-saxon. Un exemplu simplu, acum strict în scop pedagogic, ar fi să vă imaginați un divorț cu partaj judiciar în care părțile se judecă și așteaptă ca instanța să decidă un expert, acesta la rândul să să facă o expertiză pe care o supun părților. Timp și bani risipiți.
Alternativa ar fi această procedură de strîngere a probelor de către avocați. Ea există în Codul de Procedură Civilă (NCPC art 366-388) dar este un cal mort. Nu se aplică, nu insist eu aici. Ideea ar fi ca la începutul procesului părțile să o accepte iar avocații ar face toată treaba. Însă, asta ar presupune și încredere din partea justițiabilior ceea ce în România nu există.
Nu știu când, cum și dacă se va face. A se observa însă că un mediator poate interveni în cursul procesului în orice fază până la pronunțarea deciziei. Probabil se va merge și la avocați în această direcție, rămâne de văzut, dacă trebuie stabilit la început se poate și pe parcursul judecății.
Judecătoriile să nu mai judece divorțul prin acord (!?)
Una din solicitările CSM din adresa de pe site-ul UNBR se referă tocmai la acest aspect, respectiv la excluderea din competența instanțelor a cauzelor de divorț prin acord. Aceasta ar da drumul, în opinia mea dar și a altor juriști, la „rezolvarea” divorțului într-un birou de mediator.
Este adevărat că aceasta se și întâmpla în urmă cu câțiva ani. Adică efectiv se divorța la mediator. Atunci a ieșit însă un circ în toată țara. Un tămbălău imens, care a fost rezolvat prin decizia CCR nr 33 din 2019, care spunea că este neconstituțional să divorțezi altfel decât prin instanță. „Denunțul” la CCR a fost făcut evident de către ei interesați să boicoteze înțelegerile și tranzacțiile în acest sens.
Acum, extrag din adresa CSM care pledează pentru restrângerea arei de competență și (probabila) permisiune a birourilor de mediatori:
- Excluderea divorțului prin acord din competența instanțelor de judecată nu ar ridica nicio problemă din perspectiva conformității unei astfel de măsuri cu Legea fundamentală…
- Preluarea acestei propuneri ar fi justificată și de caracterul necontencios al procedurii de divorț, în condițiile în care nu există nicio divergență…
Închei acum sfătuindu-vă să vă înțelegeți mereu. În orice litigiu să vă puneți mereu problema dacă nu cumva e mai bine să cădeți la pace, nu să câștigați 10 lei pentru care cheltuiți 20 cu taxele. Și mai e vorba și de timp. În loc să trăiți vă pierdeți vremea prin judecătorii, pentru un câștig iluzoriu.
Acum să vedem ce iese din aceste reduceri și eliminări de taxe. Deocamdată, aproape sigur, vor crește taxele de timbru!
