Ca un istoric despre mediere, să notăm că rezolvarea disputelor printr-un mediator, apare încă din vechea societate greacă. Primii mediatori erau așa numiții „proxeneta”, cu sensul de intermediar, mijlocitor. Să observăm că de-a lungul timpului sensul cuvântului s-a schimbat și între mediator și anticul proxeneta deosebirea este esențială.
Apoi, medierea este folosită și de către romani. Din dreptul roman, care a cunoscut instituția medierii, am putea reține uzul cuvintelor de conciliator, interlocutor, intermediar și în cele din urmă mediator. Chiar dacă puteau opera în cele mai variate spețe, totuși, mediator în litigii contractuale pare a fi cea mai cunoscută formă de practicare a profesiei. (Vezi și wikipedia despre mediere)
Despre mediator ca ocupație aflăm și din dicționarele lui Richard Huloet (Oxford, 1552) care confirmă rolul medierii în societatea medievală. Respectiv acela de arbitraj, cu preponderență în conflictele comerciale, în litigiile contractuale.
Totuși, în timp, arbitrajul va deveni o instituție destul de stufoasă în comparație cu medierea de astăzi. Acesta este motivul pentru care acum arbitrajul are destul de puține interferențe cu medierea în sine.
Mediator în SUA, la început au fost conflictele de muncă
Un eminent jurist american, Roscoe Pound, a vorbit pentru prima oară deschis despre necesitatea introducerii medierii ca justiție alternativă. Se întâmpla în 1906, când el afirma că aceasta este inevitabil să se întâmple datorită nemulțumirilor acumulate față de justiția clasică.
Medierea este instituționalizată la începutul secolului trecut în America. Cu precădere în anii 20 se pun bazele unor departamente guvernamentale care au sarcina să medieze conflictele între patronat și sindicate. Necesitatea lor era evidentă. Se ajungea la greve care să fie interzise de hotărâri judecătorești, ceea ce genera puternice conflicte sociale.
Medierea în SUA era folosită cu precădere în litigiile de muncă, asta până prin anii 60 când în California se aduc modificări legislative importante pentru mediere. Astfel, Serviciul Federal de Conciliere și Mediere devine o cale alternativă de soluționare a disputelor.
În 1993, California adoptă Legea Medierii Acțiunii Civile. Aceasta definește un mediator ca fiind persoana care ajută părțile în conflict să ajungă la o soluție acceptată. Iar de aici, legea a fost adoptată și de alte state americane. Vezi „A brief history of mediation”.
Medierea în Marea Britanie
Serviciile oferite de birourile de mediatori au cunoscut o creștere semnificativă începând cu anul 2014. Atunci a fost emisă legea privind familiile și copiii care obliga cuplurile ca înainte de separare să se informeze despre mediere înainte de audierea din instanță.
(Această prevedere a funcționat o scurtă perioadă de timp și în România. Până când Decizia 266/2014 a CCR a eliminat obligativitatea procedurii de informare. Vezi Medierea Quo Vadis) În UK însă, conform unui articol din Disputes Mediation, birourile de mediatori au cunoscut o creștere a activității. Mai mult, în ceea ce privește divorțurile, s-a constatat o creștere semnificativă a ratei de succes. Cuplurile reușeau să se înțeleagă din prima ședință la mediator în proporție de 74%. O dovadă a rapidității procedurii de mediere.
Profesia de mediator în România
Am putea spune că medierea a fost introdusă în România cam prin 1999. Atunci, Ministerul de Justiție a derulat un program de formare a mediatorilor. Apoi, un program pilot româno-american a început să se desfășoare la Craiova incepând cu 2003. Legea care definește însă profesia de mediator și stabilește cadrul legal al acestei instituții a fost adoptată în 2006, respectiv Legea 192.
Unul din pionierii și promotorii profesiei în România este și avocatul timișorean devenit mediator Șustac Zeno-Daniel. Este și autor a numeroase articole (si cărți) care reflectă inclusiv zona de istoric despre mediere în țara noastră.
Deși oferă mari avantaje în ceea ce privește degrevarea instanțelor, legea medierii a cunoscut mai multe modificări, am putea spune că se manifestă destulă adversitate în privința acesteia de către o parte din profesioniștii sistemului juridic. Medierea în România nu cunoaște o foarte mare popularitate. Așa, ca un istoric despre mediere, am putea spune că a cunoscut două mari „momente”:
- Decizia 266 din 2014 a CCR care declara neconstituțională obligativitatea ședinței de informare înainte de desfășurarea unui proces în instanță.
- Legea 154 din 2019 care simplifică procedura de transformare a acordului de mediere în titlu executoriu.
Apreciez că primul act de mai sus a dus la o frână în calea propagării medierii în România. Legea 154 însă, pune în valoare avantajele acestei proceduri alternative. Practic, acordul de mediere poate fi folosit în transpunerea în practică a prevederilor acestuia, cu condiția să fie atestat de un avocat agreat de părți.
Asupra impactului profesiei de mediator și de fapt tot ce inseamnă istoric referitor la mediere, voi reveni în articolele din acest site.
