
Am văzut pe Facebook un text despre deja „clasicul” subiect de divort la mediator! Ei bine, este o parodie scrisă de o bucureșteancă. Este jurnalistă și am impresia că plină de scheme, bancuri și glume. Îmi place cum scrie și din când în când ne mai conversăm pe teme amintite din vremuri de demult. Scrie povestiri-amintiri și le bagă pe un blog, dar nu despre asta vreau să povestesc acum.
Ei bine, cred că i-a venit ei așa o idee să facă să se ia de mediatori. Și reușește. Povestește cu lejeritate despre bucuriile de la nuntă și trece apoi la divort, la lejeritatea glumelor despre despartire.
Mă gândesc eu că de fapt dorea să facă puțin mișto de nu știu ce birou de mediere care-și făcea reclamă cu chestii de genul, hai să divorțezi, la noi, că e ieftin, etc. Mai sunt câte unii care ar face orice ca să sară-n sus să apuce să spargă vreo casă. Mă rog, vorba vine, că nu ei sparg, ei doar pun lacătul.
» Invitație la divorț (pamflet despre un birou de mediatori)
Voi trece peste asta voi spune doar că jurnalista asta, la fel ca majoritatea celor ce lucrează în presă, nu le prea are cu sistemul juridic. Zicea ceva de genul avocații de la biroul de mediatori. Păi… e contradicție, este ireal, nu are cum să fie așa ceva. La un birou de mediatori nu sunt avocați. În fine, o iert pentru că rolul ei a fost să-și distreze cititorii. De fapt este o glumă amară despre cât este de ușor să divorțezi în ziua de astăzi. Și, la fel, despre ce sunt în stare unii mediatori ca să-și facă reclamă, devin agasasanți.
Faptul că o persoană particulară își exprimă părerile despre ceva nu este niciun păcat. Folosește de fapt umorul ca să ne arate nouă tarele societății. Ceva admirabil până la urmă. Spre deosebire de un alt caz pe care o să-l schițez mai jos.
Mediatorii nu sunt văzuți prea bine de către unii avocați
Ei bine, scrisesem cu ceva timp în urmă un text pe blogul meu despre mediere. Subiectul era oarecum inofensiv, era de fapt o invitație la a privi cu alți ochi profesia de mediator. Și l-am publicat pe o rețea socială, nu spun care și nici despre cine este vorba. Ce mi-au auzit urechile! Adică ce mesaje am primit. Răutăcioase de-a dreptul. Majoritatea erau de la o cunoștință bună, un prieten avocat.
Și trecând peste faptul că era contul meu, că-mi promovam singur articolul, a început să dea-n mediatori. Că nu sunt buni. Că nu este adevărat, că ei nu fac divorțuri. Că mediatorii scriu acorduri greșite. Ce mai, dacă s-ar fi uitat cineva la comentarii, la cine comentează, la ce profesie are comentatorul, automat ar fi fost convins. Că preitenul meu, avicatul, profesorul, are dreptate iar eu sunt un papagal. Pentru că, nu-i așa, un profesor de drept va avea întotdeauna dreptate în privința chestiunilor juridice. Un doctor în drept și avocat…
Cu toate astea, am realizat că domnul avocat nu cunoștea legea medierii 192 / 2006. Era revoltat că mediatorii nu sunt juriști și scriu numai prostii. Mă rog, opinia lui, nu insist aici. Sincer, m-am enervat. Adică tu, prietenul meu, vii și scrii tot felul de chestii care-mi distrug mie prestigiul? La mine casă? Mă rog, pe contul meu, înțelegeți…
Am spus stop jocul și am șters mesajele. Asta așa, ca să nu mai vadă și alții… În treacăt fie spus, a reacționat spunându-mi că pot să scriu ce vreau, că îi plăcea cum scriu… Adică nu mă mai urmărește. Mda, nu mă mai citește… În fine. Așa s-a terminat o relație de prietenie.
Despre divort care e întotdeauna o traumă
Am găsit și un articol pe un blog unde o tânără femeie, Raluca Cristian, ea mărturisește cum e viața după divorț. Nu spune dacă a divorțat prin intermediul unui birou de mediator, nici nu este acesta subiectul, ci acela că despărțirea chiar este o traumă și trebuie să ai un motiv bine determinat să faci asta. Nu este ca și când te-ai duce la piață și la întoarcere spargi borcanul cu castraveți pe care l-ai cumpărat.
În fine, ideea este că putem privi în glumă, putem râde chiar, dar divorțul este o chestiune cât se poate de serioasă. Iar faptul că te înțelegi despre efectele divorțului într-un birou de mediator nu poate fi decât o ușurare.
» Divorț la mediator, prin notar sau la primărie? Ori în instanță
» Spețe despre mediere. La ce este bun un mediator
» Divorțul la mediator. Discret, legal, eficient…
PS: Acesta din urmă este un text remarcabil apărut „la concurență” cu așa-zisele informații despre interzicerea divorțului la mediator. Acesta nici nu a existat. Doar folclorul i-a spus așa…