Curtea de Apel Timişoara vrea mediatori

dosare-pentru-mediator

După participarea la un seminar despre pregătirea mediatorilor, desfăşurat marţi 24 noiembrie la Curtea de Apel Timişoara, am înţeles foarte clar un lucru: judecătorii mizează pe mediere. Părerea mea este că ei chiar îşi doresc să funcţioneze medierea în România, iar asta nu numai pentru a fi degrevaţi de teancurile de dosare între care îşi desfăşoară activitatea zilnică, dar mai ales pentru că e vorba de ambiţia lor profesională.

Este limpede că oricine se respectă, şi vrea să-şi facă meseria la standarde înalte, va avea tendinţa de a lucra doar ceea ce consideră că reprezintă profesia, ceea ce crede că-l ajută la dezvoltarea carierei. Aşa este şi la judecători, iar ei chiar recunosc asta, nu vor să aibă cauze în care numără borcanele de murături la partaje! Aceste litigii le-ar da cu plăcere la mediatori, iar magistraţii să rezolve adevăratele procese, nu găinăriile, dacă e să mă exprim într-un termen mai vulgar şi evident exagerat.

De partea cealaltă, un mediator cred că va găsi în aceste cauze aparent mărunte, dar care pentru părţile implicate reprezintă chiar esenţa vieţii în univers, tocmai exprimarea capacităţii sale de a aduce pace. De a-şi etala aptitudinile şi de se dezvolta într-un mediu cu valenţe puternic sociale. Şi, de ce nu, de a câştiga nişte onorarii! Iar, la final, toată lumea să fie mulţumită.

De fapt, dacă mă întrebaţi pe mine, cam acesta ar putea fi şi parcursul societăţii viitoare, respectiv economia de resurse litigioase, căci resusele materiale deja se administrează cu suficientă parcimonie. Adică oamenii nu-şi vor mai risipi banii, timpul, eforturile la modul general, în a-şi clădi reputaţia de învingător în procese, vor apela la un birou de mediator. Pentru că mediatoii exact asta oferă: o soluţie care nu poate fi decât câştigătoare, ieftină şi rapidă! Este o opinie pur personală.

Deci, sintetizând asupra întâlnirii cu judecătorii de la CAT, acolo s-a desfăşurat, dar ea a fost întreţinută de magistraţi de la toate tipurile de instanţe, respectiv judecătorie şi tribunal, senzaţia mea este că dacă ne mişcăm repede şi inteligent am putea, noi, mediatorii, să acaparăm o mare parte din potenţialul de rezolvare al conflictelor. De acaparat îl vom acapara oricum, tocai din motivele de economie a resurselor pomenite mai sus, dar contează şi când se va întâmpla asta.

Concluzie: medierea are perspectivă! Depinde doar de mediator să-şi adjudece şansa.