Pentru economie de timp, din ratiuni de comoditate ori din alte motive ce tin strict de vointa partilor, medierea poate avea loc la sediul uneia dintre acestea sau alta locatie stabilita de cei care au de rezolvat un litigiu. Deci, medierea nu este obligatoriu sa aiba loc la biroul de mediator ci, în conformitate cu art. 51 din Legea 192 din 2006, aceasta poate avea loc „si în alte locuri convenite de mediator si de partile aflate în conflict”.
Prevederea legii este de o deosebita importanta practica, aceasta deoarece în viata de zi cu zi se întâlnesc nenumarate ocazii când dintr-un motiv sau altul, medierea este convenabila si are mai multe sanse de succes daca se desfasoara în alte locatii decât sediul mediatorului.
Ca atare, se pot exemplifica situatii în care medierea este mult mai potrivit a se desfasura la sediul uneia dintre partile în litigiu sau în locatii care în mod normal nu sunt familiare niciuneia, în acest din urma caz se poate face referire la o mediere dintre un arestat si pagubitul sau victima infractiunii acestuia. Un mediator îsi poate desfasura deci activitatea la sediul uneiu societati comerciale în cazul litigiilor de gen, acasa la un batrân dintr-un sat izolat în creierul muntilor daca, de exemplu, se face partajul unei mosteniri. Sau, de ce nu?, într-o camera de hotel în cazul unui divort discret...
Conditiile legii fiind permisive si clare în acest sens, ramâne de rezolvat o singura problema, respectiv cea a vointei partilor. Cu alte cuvinte, pentru a se ajunge la o rezolvare prin mediere a unui conflict civil, litigiu comercial, infractiune, etc, este vital a se cunoaste avantajele acestei proceduri. Consider ca abia dupa o informare despre mediere si beneficiile pe care le presupune aceasta metoda alternativa de rezolvare a disputelor, se poate ajunge la dorinta reciproca a partilor de a-si stinge conflictul.
Se cuvine remarcat ca acordul de mediere obtinut în alt loc decât sediul unui mediator are aceeasi valoare în fata legii cu acela realizat in birou, iar acordul se înainteaza judecatorului sau notarului dupa caz.
În momentul scrierii acestor rânduri, se pare ca doar comerciantii sunt mai constienti de ceea ce înseamna un mediator, caci toti cei ce se ocupa cu acte de comert, indiferent de natura acestora, stiu ce înseamna timpul si economia de resurse.